Legislaţia privind executările silite

În cadrul unei executări silite se procedează la recuperarea unor debite/datorii care au fost stabilite prin titluri executorii ale unui creditor în raport cu un debitor prin utilizarea autorităţii statului. Scopul executării silite este acoperirea debitelor/datoriilor creditorului în mod imperativ precum şi asigurarea intereselor protecţiei juridice a acestuia.
În cazul executărilor silite putem distinge între acţiunile individuale de executarea şi cele de executare totală precum şi între acţiuni civile de executare şi cele administrative. În cazul acţiunilor individuale de executare debitorul uzează de autoritatea statului în scopul recuperării creanţelor sale în timp ce în cazul acţiunilor colective de executare toţi creditorii solicită debitorului stingerea datoriei. Acest tip de executare silită se întâlneşte în cadrul derulării procedurilor de insolvenţă.
 
Rolul unui avocat privind normele dreptului executărilor silite este cel de a implementa acţiuni eficiente de executare şi respectiv apărarea împotriva acestui tip de acţiuni. Pentru a putea, de pildă, recupera în timp util şi în mod eficient o creanţă pentru un client, avocatul mandatat trebuie să clarifice în prealabil valoarea activelor pentru a planifica etapele care trebuiesc parcurse. În special în cazul recuperării creanţelor este de dorit o implementare rapidă prin intermediul avocatului a măsurilor legislative în scopul executării cu celeritate a dreptului creditorului înaintea intrării debitorului în incapacitate de plată.
Apărarea împotriva acţiunilor de executare poate constitui de asemenea un scop al avocatului care se ocupă cu dreptul executărilor silite atunci când se constată vicii de procedură în aplicarea măsurilor executorii sau atunci când există vicii în motivarea sau privind obiectul acţiunilor de executare. Căile de atac pot fi constituite de pildă prin cerere de terță opoziție, sau contestarea procedurii de executare.  
 

Premisele procedurii de executare silită

Procedura de executare poate fi declanşată numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt titlu executoriu. Solicitarea creditorului se consideră a fi îndreptăţită prin existenţa unei sentinţe definitive, a unei tranzacţii judiciare sau unui concordat în faţa unei autorităţi de mediere recunoscută de către stat, a unei ordonanțe sau a unui mandat de executare, a unei ordonanțe de stabilire a cheltuielilor de judecată sau unui act notarial. În cazul sentinţelor arbitrale (sentinţă definitivă ca urmare a unui litigiu) este necesară existenţa actului de încuviințare a executării pentru a putea fi declanşată procedura executării silite. Acestea sunt emise de instituţiile decidente.
Executarea silită poate fi evitată în cazul în care se aduce la îndeplinire obligaţia în cauză în termenul stabilit de lege.
 

Tipuri de acţiuni executorii

Procedura de executare silită de drept privat are ca scop realizarea obligaţiilor de drept privat în timp ce în cazul procedurii de executare pe cale administrativă se recuperează creanţe izvorâte din acte administrative şi din contractele de investiții. O particularitate a procedurii de executare silită pe cale administrativă o reprezintă faptul că creanţele statului nu trebuiesc investite cu titlu executoriu, acestea fiind investite de la sine (aşa numita auto-investire). În acest context trebuie menţionat faptul că autoritatea judiciară de executare este de regulă identică cu debitorul (autoritatea emitentă).
 

Derularea procedurilor de executare silită

Proceduri de executare silită privind creanţe de natură financiară pot viza şi bunuri mobile sau proprietăţi imobile (terenuri). În cazul în care sunt disponibile bunuri mobile, acestea pot fi sechestrate sau supuse licitaţiei publice de către executorul judecătoresc sau se poate acţiona împotriva debitorilor terţi prin obţinerea din partea instanţei competente a unei ordonanţe de poprire obţinute conform cadrului legal existent (de ex. poprire asupra veniturilor salariale, asupra ajutoarelor sociale, asupra soldului contului bancar sau a drepturilor rezultate din asigurarea de viaţă). În cazul bunurilor imobile se pot înscrie, prin intermediul instanţelor competente şi al oficiului de cadastru o ipotecă asiguratorie în cartea funciară, se pot iniţia proceduri de licitaţie judiciară sau administrare judiciară.
 
Instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării este tribunalul pe raza căruia va avea loc acţiunea executorie.