Societăţile care operează internaţional în domeniul expediţiei şi al transportului de bunuri sau al logisticii vor interacţiona destul de des cu probleme juridice din alte state. Noi ne concentrăm în special pe prelucrarea relaţiilor de mandat în domeniul transporturilor între Bulgaria şi Republica Federală Germania.

În măsura în care litigiul Dvs. se află în raza de acţiune a instanţelor de judecată germane, încercăm derularea procedurilor pe teritoriul naţional.

În cazul în care cauza Dvs. implică derularea conform dreptului bulgar, putem prelua la cerere prelucrarea acesteia şi apelăm la avocaţi specializaţi în dreptul transportului din Bulgaria care ne sprijină în susţinerea cauzei respective.

Cu titlu de exemplu vă oferim o scurtă trecere în revistă a speţelor abordate privind transportul rutier de mărfuri cu problematică din domeniul expediţiilor şi al transportatorilor după cum urmează:

În cadrul Uniunii Europene precum şi în Republica Federală Germania transportul rutier reprezintă în continuare cea mai răspândită formă a transportului de bunuri raportat la numărul curselor efectuate precum şi la valoarea bunurilor transportate. Contractul de transport guvernează modul de efectuare al transportului de bunuri prin diferite mijloace, deci şi transportul rutier.

În acest caz transportatorul se obligă faţă de contractor/expeditor să transporte un anumit bun de la punctul de pornire stabilit la o destinaţie concretă şi livrarea acestuia destinatarului. Negocierea unui tarif de transport este uzuală şi de dorit dar nu este obligatorie. În lipsa unei înţelegeri este datorat un tarif rezonabil raportat la valoarea mărfii. Înţelegerea nu trebuie perfectată în scris pentru a fi validă. Acest fapt este însă de dorit în scopul posibilităţii susţinerii acesteia în instanţă.

De regulă se emit şi se utilizează documente de transport ca de pildă scrisoarea de trăsură, bonul de livrare sau borderoul. În cazul transporturilor transfrontaliere se utilizează acordul internaţional CMR în locul dreptului german al transporturilor. În acest scop se utilizează de regulă un formular tipizat care este redactat în limba în care este redactat contractul precum şi într-o altă limbă de circulaţie.

Pot fi încheiate mai multe contracte de transport în mod succesiv sau simultan, cum ar fi cele de "transport combinat", deci un transport efectuat prin utilizarea succesivă a mai multor mijloace. 

În primul rând se pune problema delimitării juridice şi clasificării acordurilor încheiate de clientul nostru.

Cărăuşul (casa de expediţii), se obligă faţă de beneficiar/expeditor, printr-un contract de transport, să efectueze un transfer de bunuri. Prin aceasta el nu oferă garanţia efectuării cu succes a operaţiunii - transferul în sensul clasic de la punctul de început până la destinaţie - ci doar că va depune toate eforturile în scopul organizării optime a acestui transfer. Cărăuşul poate alege atât mijlocul de transport pe care îl consideră adecvat precum şi traseul şi companiile cu care să încheie la nevoie contracte de transport, de depozitare sau de expediţie. Încheierea acestor contracte se face în general în nume propriu cu excepţia cazurilor în care comitentul îl împuterniceşte pe cărăuş în mod excepţional în acest scop.

Delimitarea tipurilor de contracte este adesea greu de făcut în practică datorită faptului că mulţi transportatori se consideră ca fiind case de expediţii sau ambele categorii profesionale se consideră a fi întreprinderi logistice. Un contract nu poate fi caracterizat prin simpla lecturare a titlului acestuia, de pildă contract de transport sau de expediţie ci mai ales prin conţinutul acestuia. Chiar dacă de pildă titlul precizează ca fiind un "contract de expediţie" acesta poate conţine caracteristicile unui contract de transport în condiţiile în care de fapt furnizorul de servicii se angajează la efectuarea unui transfer pe o anumită rută cu un anumit mijloc de transport, de pildă un autocamion. În acest context un document intitulat "convenţie de transport" poate constitui în fapt un contract de expediţie dacă comisionarul nu primeşte sarcini precise privind alegerea mijlocului de transport şi al itinerarului, asigurării altor servicii conexe obligatorii cum ar fi etichetarea mărfii, formalităţi vamale, servicii care se facturează separat şi la care se adaugă comisioanele şi taxele aferente.

Denumirea întreprinderilor participante şi chiar şi convenţia ADSp  (Allgemeine Deutsche Spediteurbedingungen, Condiţiile generale de afaceri ale caselor de expediţii germane ) nu reprezintă puncte solide de reper în raport cu jurisprudenţa aplicabilă deoarece denumirile societăţilor comerciale sunt alese deseori eronat sau sunt neclare iar ADSp menţionează în condiţiile generale de afaceri de multe ori doar transportatorii.

În practică problema acestei delimitări apare din ce în ce mai rar în ultimii ani deoarece deseori sunt negociate tarife fixe şi pentru contractele de expediţie. În acest caz răspunderea casei de expediţii este identică cu cea a transportatorului.

Vă invităm să ne contactaţi pentru clarificarea problemelor specifice domeniului dreptului transporturilor.